Cerinte minime privitoare la continutul dosarului de cercetare a evenimentului

 

accident-munca

Conform art. 123 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006:
– filele dosarului se numerotează, se semnează de către toti membrii comisiei care a efectuat cercetarea si se stampilează cu stampila
firmei;
-se va mentiona în opis numărul total de file continut de dosarul si numărul de file pentru fiecare document anexat la dosar;
– fiecare document, cu exceptia procesului-verbal de cercetare, se identifică ca anexă;
– paginile si spatiile albe se barează.
Alte cerinte privind actele emise de comisia/serviciul extern care efectuează cercetarea:
-vor avea antetul firmei;

– redactarea se va face cu fonturi Times New Roman, dimensiune de 14, spatiate la 1 rând;
-formatul paginilor este A4, cu marginea stânga de 2,5 cm si celelalte margini de 1,5 cm.

În completarea prevederilor art. 122 din Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006, dosarul de cercetare va cuprinde:
a) opisul actelor aflate în dosar,
b) procesul-verbal de cercetare;
c) nota de constatare la fata locului,
Se va încheia imediat după producerea evenimentului de către lucrătorul desemnat sau lucrătorii care au fost delegati să se prezinte la fata locului.
Fac exceptie:
– situatiile în care lucrătorul desemnat sau lucrătorii au participat, împreună cu alte organe de cercetare abilitate, la încheierea unei note de constatare la fata locului comună;
– evenimentele de circulatie pentru care organele împuternicite să efectueze cercetarea, trebuie să pună la dispozitia firmei, la cererea acesteia, în termen de 5 zile lucrătoare de la solicitare, un exemplar din procesul-verbal de cercetare la fata locului si orice alte documente existente, necesare cercetării.
– cazurile în care, din motive bine întemeiate, asa cum sunt prevăzute la punctul 64 din H.G. nr. 955/2010 ( în cazurile în care se mentine o stare de pericol grav si iminent de accidentare, care nu permite accesul inspectorilor de muncă la locul evenimentului), nu se poate încheia nota de constatare la fata locului, se va întocmi o notă în care vor fi expuse aceste motive.
d) schite si fotografii referitoare la eveniment;
– schitele referitoare la eveniment vor fi însotite de explicatii;

– fotografiile referitoare la eveniment vor fi însotite de explicatii;
– după caz, se vor marca pe plansele foto:
– elementele la care se face referire în descrieri în procesul verbal de cercetare;
– pozitia victimei si ale altor persoane în momentul producerii evenimentului.
e) declaratiile accidentatilor, în cazul evenimentului urmat de incapacitate temporară de munca sau de invaliditate;
– declaratiile se vor lua pe formulare conforme cu modelul din Anexa 14 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006
– fiecare declaratie aflată la dosarul de cercetare va fi însotită de o formă tehnoredactată, certificată ca fiind conformă cu originalul si semnată de către lucrătorul desemnat care a luat declaratia sau de către unul dintre membrii comisiei de cercetare;
– copii după documentele de identitate (carte de identitate, pasaport etc.) pentru victime;
– pentru cazurile prevăzute la art. 121 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006, în situatiile în care dosarul de cercetare a evenimentului a fost întocmit initial de comisia numită de angajator, la completarea dosarului, pentru confirmarea celor declarate initial, se vor lua declaratii victimei, persoanelor implicate în eveniment si martorilor identificati în nota de constatare. De asemenea, se vor lua declaratii si altor persoane care pot da informatii considerate a fi necesare pentru situatiile în care există incertitudini în ceea ce priveste stabilirea împrejurărilor si/sau cauzelor producerii evenimentului.
– pentru situatiile în care se retine în sarcina unui lucrător accidentat încălcarea unor reglementări legale, se va completa  declaratia initială, formulându-se întrebări clare privind:
– activitatea desfăsurată la momentul producerii evenimentului si dacă era în conformitate cu pregătirea si instruirea sa;
– instruirea primită, respectiv măsurile de securitate si sănătate în muncă care i s-au adus la cunostintă si care trebuiau respectate si dacă există persoane care au participat la instruire si care pot confirma continutul materialelor predate;
– după caz, modul în care a utilizat masinile, aparatura, uneltele, substantele periculoase, echipamentele de transport si alte mijloace de productie;
– după caz, modul în care a utilizat echipamentul individual de protectie acordat;

–  după caz, dacă a utilizat corect dispozitivele de securitate proprii, în special ale masinilor, aparaturii, uneltelor, instalatiilor tehnice si clădirilor sau dacă au procedat la scoaterea din functiune, la modificarea, schimbarea sau înlăturarea arbitrară a acestora;
– după caz, dacă a comunicat imediat angajatorului si/sau lucrătorilor desemnati orice situatie de muncă care s-a aflat într-o relatie de cauzalitate cu producerea evenimentului si despre care au avut motive întemeiate să o considere un pericol pentru securitatea si sănătatea în muncă, precum si orice deficientă a sistemelor de protectie;
– faptele, actele si/sau documentele, precum si martorii pe care acesta le poate invoca în apărarea sa, respectiv în motivarea faptelor sale;
– cine si cum a acordat primul ajutor după producerea evenimentului.
f) declaratiile martorilor si ale oricăror persoane care pot contribui la elucidarea împrejurărilor si a cauzelor reale ale producerii evenimentului;
– declaratiile se vor lua pe formulare conforme cu modelul din Anexa 14 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006
– fiecare declaratie aflată la dosarul de cercetare va fi însotită de o formă tehnoredactată, certificată ca fiind conformă cu originalul si semnată de către inspectorul care a luat declaratia sau de către unul dintre membrii comisiei de cercetare;
– copii după documentele de identitate (carte de identitate, pasaport etc.) pentru martori si celelalte persoane;
– pentru situatiile în care se retine în sarcina angajatorului sau unui lucrător încălcarea unor reglementări legale, se va completa declaratia initială, formulându-se întrebări reprezentantului angajatorului sau lucrătorului respectiv pentru elucidarea împrejurărilor si cauzelor producerii evenimentului. De asemenea, întrebările vor viza faptele, actele si/sau documentele, precum si martorii pe care acestia le pot invoca în apărarea lor, respectiv în motivarea faptelor lor;
– pentru situatiile în care există unele nelămuriri în ceea ce priveste avizul dat de doctorul de medicina muncii (eventualele restrictii) si prezenta victimei la un loc de muncă în momentul producerii evenimentului, se va solicita un punct de vedere scris medicului de medicina muncii care are contract de prestări de servicii în domeniu cu angajatorul.
g) copii ale actelor si documentelor necesare pentru elucidarea împrejurărilor si a cauzelor reale ale evenimentului;

Actele si documentele necesare si care trebuie să se găsească la dosarul de cercetare în copie pentru a determina împrejurările si cauzele producerii evenimentului, reglementările legale încălcate si răspunderile ce revin persoanelor implicate:
– după caz, capitolele sau desenele din proiectele de executie a constructiilor si a echipamentelor de munca, după actele si documentele prin care au fost consemnate unele dintre fazele de executie, si, după caz, după fisele din tehnologiile de fabricatie elaborate, pentru constructiile si echipamentele de muncă implicate în eveniment si/sau pentru procesul tehnologic în timpul desfăsurării căreia s-a produs evenimentul;
– cărtile tehnice ale echipamentelor de muncă implicate în eveniment sau capitolele din acestea;
– evaluarea riscurilor realizată pentru locul de muncă sau pentru activitatea în timpul desfăsurării căreia s-a produs evenimentul;
– planul de prevenire si protectie compus din măsuri tehnice, sanitare, organizatorice si de alta natura, bazat pe evaluarea riscurilor;
– fisele de post pentru victimă/victime si persoanele implicate;
– instructiuni proprii elaborate pentru completarea si/sau aplicarea reglementărilor de securitate si sănătate în muncă pentru activitatea/activitătile desfăsurate de victimă/victime. Se admit la dosar numai instructiunile proprii care au fost aprobate de angajator înainte de difuzarea lor în întreprindere, cu mentionarea datei la care au fost elaborate (Punctul 6 din H.G. nr. 955/2010);
– documentele care dovedesc că s-a asigurat si s-a controlat cunoasterea si aplicarea de către toti lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de prevenire si de protectie stabilit, precum si a prevederilor legale în domeniul securitătii si sănătătii în munca;
– evidenta zonelor cu risc ridicat si specific prevăzute la art. 7 alin. (4) lit.
e) din Legea nr. 319/2006, pentru situatiile în care evenimentul s-a produs într-o astfel de zonă;
– după caz, măsurile stabilite în urma evaluării riscurilor în zonele cu risc ridicat si specific si modul în care au fost realizate;
– documentele care atestă că s-a asigurat functionarea permanenta si corecta a sistemelor si dispozitivelor de protectie, a aparaturii de măsura si control, pentru echipamentele de muncă implicate, si, după caz, documentele care atestă că s-a asigurat functionarea instalatiilor de captare, retinere si neutralizare a substantelor nocive degajate în desfăsurarea proceselor tehnologice;
– modul în care s-au asigurat echipamente individuale de protectie pentru victime si celelalte persoane implicate;
– tematicile întocmite pentru instruirea introductiv generală, la locul de muncă si periodică;

– instructiunile proprii prin care s-a stabilit intervalul dintre două instruiri periodice;
– măsurile luate pentru acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor si evacuarea lucrătorilor, respectiv:
– stabilirea legăturilor necesare cu serviciile specializate, îndeosebi în ceea ce priveste primul ajutor, serviciul medical de urgenta, salvare si pompieri;
– desemnarea lucrătorilor care aplică măsurile de prim ajutor, de stingere a incendiilor si de evacuare a lucrătorilor;
– instruirea acestor lucrători si dotarea cu echipament adecvat mărimii si/sau riscurilor specifice întreprinderii si/sau unitătii.
– copie a diplomei, adeverintei sau certificatului de calificare a victimei;
– copie după paginile din cărtile de muncă ale victimelor, considerate ca fiind relevante în cercetarea evenimentului (adeverinta de munca);
– după caz, copie a autorizatiei, în cazul în care victima desfăsura o activitate care necesita autorizare;
– documente din care să rezulte că accidentatul îndeplinea îndatoriri de serviciu, respectiv fise de pontaj, condici de prezentă sau alte documente care să ateste prezenta la locul de muncă;
– organigrama locului de muncă si/sau a companiei pentru determinarea responsabilitătilor;
– procesul verbal încheiat după producerea evenimentului, în conditiile prevăzute la art. 111 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006;
– dosarul de cercetare a evenimentului, exemplarul original, în situatia în care s-a soldat initial cu incapacitate temporară de muncă;
– avizul inspectoratului teritorial de muncă prin care s-a avizat dosarul de cercetare a evenimentului soldat initial cu incapacitate temporară de muncă;
– formularul pentru înregistrarea accidentului de muncă, FIAM;
– în situatia în care există, contractele de prestări de servicii si anexele acestora. În mod special conventia încheiată în domeniul securitătii si sănătătii în muncă.
După caz, orice alte acte si documente, considerate ca fiind necesare pentru a cercetarea evenimentului, cum ar fi:
– acte de expertiza tehnică, întocmite cu ocazia cercetării evenimentului.
Inspectorul de muncă/ comisia pot solicita experti sau specialisti, cum ar fi cei din cadrul unor operatori economici cu competente potrivit prevederilor legale să efectueze expertize tehnice.

– copie după capitolul sau fascicolul din cartea echipamentului /echipamentelor de muncă implicat/implicate în producerea
evenimentului în care se face referintă la modul de lucru sau la sistemele de protectie care fac parte;
– procesele verbale de punere în functiune, procesele verbale de verificare pentru situatiile în care în eveniment sunt implicate echipamente de muncă aflate sub incidenta unor reglementări speciale. Se asemenea, o copie după cercetarea efectuată de organismul de inspectie al institutiei de reglementare când această institutie are atributii de control si cercetare;
– înregistrarea rezultatelor verificărilor periodice efectuate de persoane competente pentru echipamentele de muncă implicate în producerea evenimentului, în conformitate cu art. 5 din HG 1146/2006;
– înregistrări ale aparaturii de măsură si control aflate pe fluxul tehnologic, relevante pentru determinarea cauzei producerii evenimentului.
Alte acte si documente considerate ca fiind necesare în cazul evenimentelor:
– care s-au produs în exploatările forestiere:
– schita parchetului cu împărtirea în postate si sectiuni, care explică modul de lucru în fiecare postată în parte;
– proces verbal de predare a parchetului forestier din partea ocolului silvic către societatea care efectuează exploatarea;
– autorizatie de exploatare a parchetului forestier eliberată de ocolul silvic către societatea care efectuează exploatarea;
– act de punere în valoare a masei lemnoase exploatate;
– atestat de exploatare al societătii care efectuează exploatarea eliberat de Asociatia Forestierilor din România;
– după caz, documente a căror existentă o fost prevăzută în instructiunile proprii elaborate de angajator si poate fi probata existenta lor:
» procesul tehnologic de executie a lucrărilor din parchetul de exploatare, cu capitolul de lucrări pregătitoare pentru securitatea muncii (exemplu: eliminarea riscurilor, a arborilor aninati, amenajarea platformei primare, amenajarea drumurilor de scos-apropiat lemnul etc.);
» autorizarea parchetului forestier din punct de vedere a securitătii muncii de către o comisie numită de societatea care efectuează exploatarea;
» decizie scrisă de depozitarea sigură si parcarea uneltelor (ferăstraie mecanice) si utilajelor forestiere (tractoare, TAFuri),la sfârsit de săptămână si în perioada când nu se lucrează cu acestea, contra sustragerii si utilizări abuzive a acestora (grafic de depozitare/parcare);
» proces verbal de autorizare si darea în exploatare a drumurilor de colectare cu tractoarele, întocmit de comisia de autorizare.
– care s-au produs în minerit:
– controlul locurilor de muncă si al traseelor de aeraj;
– monitorizarea gazelor de mină;
– respectarea prevederilor Legii nr. 126/1995 privind materiile explozive.
– în care sunt implicati agenti chimici periculosi (ACP):
– lista substantelor si preparatelor chimice periculoase (SPCP), asa cum a fost furnizată la inspectoratul teritorial de muncă, conform Legii nr. 360/2003 si fisa cu date de securitate (FDS/FTS) aferentă fiecăruia;
– substantele si preparatelor chimice periculoase, altele decât cele din lista mentionată mai sus, care au fost folosite de angajator si/sau au fost implicate în eveniment, precum si informatii despre proprietătile acestora.
– care s-au produs în activitătile de transport mărfuri periculoase:
– dovada existentei consilierilor de sigurantă la expeditor, transportator si beneficiar (conform Legii nr. 31/1994, normelor aprobate prin H. G. nr. 1374/2000, modificată si completată);
= mijloace de semnalizare a naturii produsului respectiv; mijloace de interventie în caz de accident la expeditor si transportator (Normele metodologice din 4 dec. 2001 de autorizare si efectuare a transporturilor rutiere si a activitătilor conexe acestora”, aprobate prin Ordinul 1842/2001 al Ministerului Transporturilor, ConstrucŃiilor si Turismului)
– fisa de sigurantă la expeditor si la transportator (Normele metodologice din 4 dec. 2001 de autorizare si efectuare a transporturilor rutiere si a activitătilor conexe acestora”, aprobate prin Ordinul 1842/2001 al Ministerului Transporturilor,
Constructiilor si Turismului).
– care s-au produs în domeniul constructiilor:
– planul de securitate si sănătate al santierului, precum si a planurile proprii de securitate si sănătate în muncă ale antreprenorului si subantreprenorilor;

–  documentul privind desemnarea coordonatorului în materie de securitate si sănătate pe durata elaborării proiectului lucrării si pe durata realizării lucrării;
–  întocmirea si comunicarea declaratiei prealabile, după caz, conform H.G. nr. 300/2006;
– după caz, documentul privind nominalizarea managerul de proiect;
– documente din care să rezulte cine este beneficiarul lucrării, antreprenorul general si subantreprenorii, proiectantii si obligatiile
acestora privind securitatea si sănătatea în muncă ( contracte, conventii etc.);
– după caz, copii după paginile din registrul de coordonare care pot oferi informatii sugestive privind cercetarea.
– care s-au produs în domeniul transporturilor de marfă sau călători:
– cartea de identificare a autovehiculului;
– anexa certificatului de înmatriculare;
– permisului de conducere
– certificatul sau atestatului profesional, după caz, pentru conducătorii auto care conduceau autovehicule în momentul producerii
evenimentului;
– licenta de transport;
– contractul de transport,
– foaia de parcurs sau a ordinului de deplasare (aceste documente trebuie să contină mentiunile angajatorului referitoare la starea
tehnică a autovehiculului la plecarea în cursa conform art. 27 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. 195/2002);
– diagrama cronotahograf (pentru date despre regimul de viteză din momentul impactului, timpii de conducere si odihnă ai conducătorilor auto până la momentul producerii impactului, conform O.G. 37/2007 si H.G. 38/2008).
De asemenea, la dosarul de cercetare a evenimentului trebuie să se anexeze:
– decizie scrisă,  prin care conducătorul unitătii a numit comisia care efectuează cercetarea evenimentului;
– corespondenta cu alte institutii/unităti în vederea obtinerii actelor necesare cercetării evenimentului;
– adresele prin care unitatea a solicitat, argumentat si în termen,Inspectoratului de Muncă prelungirea termenului de cercetare.

– adresele prin care Inspectoratul de Muncă a aprobat prelungirea termenului de cercetare;
– după caz, procesul verbal de sistare a activitătii si procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor încheiate cu ocazia constatării efectuate la fata locului, imediat după producerea evenimentului;
– după caz, orice act emis de inspectoratul teritorial de muncă în care au fost prevăzute măsuri imediate după producerea evenimentului pentru ca angajatorul să îsi poate relua activitatea la locul producerii evenimentului în conditii de securitate a lucrătorilor.
Documentele mentionate vor fi solicitate în copie sau original angajatorului/angajatorilor implicati în eveniment. La primirea lor se va încheia un proces verbal de predare – primire, în care se va mentiona pentru fiecare document:
– că este conform cu originalul;
– numărul de file;
– cine a întocmit documentele (lucrător desemnat, serviciu intern/extern de prevenire si protectie);
– dacă au fost sau nu aprobate pentru utilizarea lor în cadrul societătii,
– alte observatii.
Acest proces verbal de predare – primire se va întocmi într-un singur exemplar, si se va completa pe măsură ce angajatorul pune la dispozitia inspectoratului teritorial de muncă documentele solicitate. Se va semna la final de inspectorul de muncă care a efectuat cercetarea.
h) copii ale certificatului constatator sau oricăror alte autorizatii în baza cărora angajatorul îsi desfăsoară activitatea;
– copie după certificatul constatator eliberat în baza Legii nr. 359/2004 sau în baza Legii nr. 319/2006
i) copii ale fisei de expunere la riscuri profesionale si ale fisei de aptitudine, întocmite conform legii;
j) copii ale contractelor individuale de munca ale victimelor;
– pentru contractele individuale de muncă ale victimelor se vor anexa la dosar toate actele aditionale prin care s-a schimbat felul muncii sau locul de muncă.

k) copii ale fiselor de instruire individuală în domeniul securitătii si sănătătii în munca ale victimelor;

– unul din membrii comisiei de cercetare ( lucrătorul desemnat sau reprezentantul serviciului extern ) va semna fisele de instruire
individuală pentru victimele care sunt în incapacitate temporară de muncă în urma producerii evenimentului, va trece data la care a făcut închiderea, numele în clar si va semna fisele. De asemenea, va bara paginile si spatiile necompletate.
l) concluziile raportului de constatare medical, în cazul accidentului cu incapacitate temporară de muncă;
– probarea vătămărilor violente ale organismului suferite de către victime se face în baza constatărilor (concluziilor) preliminare emise de institutiile de medicină;
m) copie a certificatelor de concediu medical, în cazul accidentului urmat de incapacitate temporară de munca;
n) actul emis de unitatea sanitară care a acordat asistenta medicală de urgentă, din care să rezulte data, ora când accidentatul s-a prezentat pentru consultatie si diagnosticul, în cazul accidentelor de traseu;
– de asemenea, se va anexa la dosarul de cercetare actul emis de unitatea sanitară care a acordat asistentă medicală de urgentă pentru orice persoană implicată în eveniment, din care să rezulte data, ora când accidentatul s-a prezentat pentru consultatie, precum si diagnosticul stabilit.
o) copie a procesului-verbal de cercetare la fata locului, încheiat de serviciile politiei rutiere, în cazul accidentelor de circulatie pe drumurile publice.
Se va solicita serviciilor politiei rutiere: procesul-verbal de cercetare la fata locului, precum si orice alte documente necesare cercetării: copii de pe declaratii, foaia de parcurs, ordin de deplasare, schite, planse foto, eventuale expertize.
Notă:
Se va transmite Inspectoratului de Muncă, spre avizare, exemplarul original al dosarului de cercetarea a evenimentelor.

Sursa: Inspectia Muncii

Share Button